sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Doua game de vinuri: Comoara Pivniței și Oenoteca



 



    Cei de la Vincon, cu cele două game de vinuri etichetate manual, unele dintre ele vechi de mai bine de douăzeci de ani, care se potrivesc perfect pentru un cadou, se numesc Comoara Pivniței și Oenoteca.
    Dintre cele două game de vinuri se mai numără în România și următoarele tipuri de vin: Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Sauvignon Blanc, Fetească Regală și Muscat Ottonel.
Cel mai mult și cel mai mult persoana cu care aș bea impreună la o cină de seară este actrița de film Catherine Zeta Jones. O actriță foarte cunoscută de la Holywood care a fost premiată cu trofeul Oscar și care este o actriță cu renume pe piața de film. Revenind la oile noastre, vinul l-am bea seara la lumina lumânărilor, într-un restaurant scump de 7 stele.
Iar ca să treacă timpul am sta la vorbă cel puțin până după miezul nopții cu poze din viața noastră și amintiri care pot fi povestite.
Cele două game de vinuri Comoara Pivniței și Oenoteca se aseamănă cu 2 copii născuți care încep încet încet să meargă spre al treilea pas din viața unui om cum s-ar spune că pune punctul pe i, maturizarea.
De preferat această cină în doi la lumina lumânării cu un pahar de vin ar fi o seară specială, fiindcă e noiembrie și acuși intrăm in decembrie, luna cadourilor, împodobirea bradului, primirea colindătorilor și cinstirea mesei cu un pahar de vin. Cadoul însemnând un lucru dăruit cu dragoste și iubire. Bradul împodobit să strălucească de luminițe, globuri și dulciuri.
Și fiindcă e Crăciunul peste o lună, nu-mi rămâne decât să dau un cadou, ca drept, câte o sticlă de vin din gama Comoara Pivniței și Oenoteca.
În continuare vă voi cuceri cu un link care are un video de promovare a vinurilor din gama Comoara Pivniței: https://youtu.be/TG5nYlLxg3w.




   

joi, 24 noiembrie 2016

Stalinskaya - o băutură cu renume


 
    Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Toate aceste caracteristici au plasat-o în topul preferințelor consumatorului român, menținându-se, încă din 2001, ca lider de piață. Deasemenea , din 2009 până în prezent, acestea i-au adus peste 50 de distincții și recunoașteri internaționale ale calității.
    Încă de la lansare, sub sloganul " pentru cei puternici",STALINSKAYA este alături de cei care au curajul să riște pentru a transforma orice incercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter.
    Anul acesta, Stalinskaya aniversează 20 de ani pe piața din România. Sub conceptul "Evoluția celor puternici" și considerându-te unul dintre cei puternici, vrem să vedem ce te-a ajutat pe tine să evoluezi. 
    Pentru evoluția mea trebuie să remarc că au contribuit depresia și cele două operații la gât și apenticită. Dacă nu treceam prin acestea poate nu mai trăiam acum cu aceeași intensitate viața de zi cu zi.Întâi a început în 2007 când aveam servici și din al treilea an m-am decis să merg la facultate și mă consumam și fiindcă emoțional adică iubeam o fată de la distanță. Și din aceste 3 lucruri fiindcă eram la vârsta de 25 de ani eu ca om la gândire eram ca un copil.
Nu știam să socializez și nu știam ce-i acea responsabilitate asupra unor lucruri. Nici acum nu sunt un super om dar greutățile prin care am trecut m-au făcut mai responsabil de anumite lucruri. Apoi urmează operația la gât în 2015 și operația la apenticită în 2016. Acestea două din urmă m-au făcut mai responsabil și că viața nu e ușoară ci foarte grea din toate punctele de vedere.  Și toate incercările acestea pot să zic că fac parte din "Evoluția celor puternici".
    Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.





luni, 21 noiembrie 2016

Cum îți imaginezi primul tău joc de airsoft?

    
    
    Fenomenul Airsoft este originar din Japonia unde armele nu pot fi deținute decât de cadrele militare, astfel oamenii s-au gândit să realizeze replici ale armelor reale dar fără a avea aceleași implicații ca și cele reale. Nimeni nu știe exact anul în care a fost inventat dar în anul 1970 fenomenul numit Airsoft și-a făcut prezența în Hong-Kong. Oamenii au fost foarte interesați și astfel s-a extins pe tot continentul Chinei. 10 ani mai târziu au apărut primele replici de airsoft în Marea Britanie sub formă de kituri semi-asamblate pentru hobby. De aici, Airsoftul a ajuns să fie declarat sport recreațional ce s-a extins încet încet în toată lumea. Astfel în ziua de azi replicile de airsoft sunt produse la scară largă în toată lumea. Bineînțeles cei mai importanți producători au rămas în Japonia iar cei mai mari în China și Taiwan. Alți producători mai mici sunt localizați pe toate continentele: America, Canada și Europa.
    Airsoftul e un joc cu tentă militară, într-un cadru organizat, care simulează un conflict cu tentă reală. Armele de airsoft arată exact ca armele reale, numai că în loc de gloanțe, sunt bile din plastic făcute special pentru așa ceva. Practic, dacă îți plac jocurile cu arme, poți crea cadrul unui astfel de joc și în realitate, fără să riști viața nimănui. 
Mai multe detalii despre airsoft găsiți pe site-ul:www.airsoft6.ro/despre-airsoft.
    Jocul meu ideal de airsoft vreau să se desfășoare într-o pădure cu multe cazemate unde jucătorii își antrenează abilitățile psihice, fizice și morale. De drept n-am jucat niciodată airsoft, dar am jucat laser-tag, ceva asemănător care seamănă și cu paintball-ul. Jocul ideal de airsoft pentru mine trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
  1. Armele să fie cât mai apropiate de cele reale. Adică în continuare avem următoarele exemple: armă automată electrică, pistol automatic electric, armă pe bază de gaz cu recul, armă pe bază de gaz fără recul, armă de Asalt pe bază de gaz cu recul, mitralieră de mici dimensiuni, mitralieră de companie automată.
  2. Locația să fie cât mai autentică - o pădure. Deci un cadru organizat presupune o grupare de minim 2 indivizi ce dețin echipamentul minim necesar ce doresc să simuleze un conflict și o locație special amenajată pe un spațiu privat, ferită de accesul publicului, deoarece legea interzice afișarea și exploatarea replicilor de airsoft în spații publice. 
  3. Să ai mașini blindate și chestii specifice războiului.
  4. Contează cu cine joci. Pentru a putea achiziționa, deține și exploata o astfel de replică de airsoft vârsta minimă este de 18 ani.
  5. Contează cum sunt făcute echipele. Adică clasele de joc care face referire la rolul pe care îl joacă arma + jucătorul. Astfel există patru mari clase distincte: Infanterist: zis și pușcaș sau rifleman. Acest rol se atribuie jucătorilor cărora le place să fugă și să tragă. Optează în general pentru replici mici sau medii, cât mai ușoare și mai manevrabile. Încărcătoarele de rezervă trebuie să fie din abundență iar echipamentul să fie cât mai simplist pentru a permite o bună mobilitate. Replicile trebuie să ofere distanțe de angajare mici spre medii. În general, infanteriștii reprezintă prima linie de atac.DMR: în traducere designated marksman sau pe românește țintaș. Replica principală trebuie să fie capabilă să ofere distanțe de angajare medii spre mari. Țintașul are rolul de a nu trage la nimereală ci doar atunci când ținta este bine încadrată în dispozitivul de avansat de ochire. Se poate spune că prima linie de atac este susținută de țintaș de undeva din linia a doua poate chiar mai în spate. SAW: squad automatic weapon, heavy weapons guy sau mitralior. Acest rol este menit să țină adversarul cu capul la cutie până când primele linii de atac avansează. În general replicile sunt grele iar mobilitatea redusă. Muniția trebuie să fie din abundență. Acest rol este preferat de jucătorii ce nu se pot abține din apăsarea trăgaciului. În general este suficient să-i arăți direcția și să te dai la o parte. Sniper: sharpshooter sau pe românește lunetist. Aici totul ține de răbdarea de a aștepta inamicul să ajungă in centrul țintei și nu invers. Replicile sunt în general ușoare și oferă putere de foc net inferioară față de celelalte clase datorită limitării muniției și a reîncărcărcării greoaie. Camuflajul reprezintă un factor important în acest rol deoarece odată descoperit, sniperul nu prea mai are ce face. Această clasă stă undeva în spatele tuturor celorlalte clase și oferă suport trupelor atunci când orice altă strategie a picat. Folosit corect, sniperul poate avea un adevărat efect demorizalitor  către inamici.
  6. Legislatie. " Replici de tip airsoft - replici după arme și dispozitive militare reale, la scara 1:1, către inamici cu un mecanism electric, mecanic sau pe bază de gaz neiritant, construite pe principii asemănătoare armelor, car nu folosesc muniții, ce aruncă proiectile metalice." Legea permite achiziționarea și deținerea acestor replici ale armelor adevărate doar de către persoanele majore fără autorizații suplimentare, astfel vârsta minimă obligatorie este de 18 ani. Legea interzice afișarea și exploatarea replicilor de airsoft în locuri publice. Replicile de airsoft se vor tansporta în cutiile originale, cutii sau huse destinate transportului, fără a fi încărcate cu muniție. Replicile de airsoft vor putea fi exploatate doar în spațiile private de accesul publicului, special amenajate și semnalizate, pentru practicarea acestui sport. 
    Când discutăm despre Airsoft trebuie să ne adresăm corect pentru a nu crea confuzie între armele reale și cele de airsoft. Astfel cuvinte ca: jucărie de airsoft sau replica de airsoft și chiar arme de airsoft, trebuie să fie bine întipărite în vocabularul oricui are de-a face cu acest sport. În lume, legislația poate diferi în ceea ce privește airsoftul, în unele țări fiind chiar interzis. Dacă în majoritatea regiunilor viteza maximă este de 199,9m/s în unele locuri cum ar fi Japonia, viteza maximă este de 100m/s sau puterea de 1 Joule. Față de un joc virtual e un joc strategic care efectuează anumite misiuni. Pe lângă acestea airsoft trebuie să mai aibă și echipament tactic, accesorii airsoft, replici airsoft, componente, consumabile, service&îngrijire.







Tipuri de jocuri de airsoft:
    Cel mai comun tip de joc este cel în care se formează 2 sau mai multe echipe cu rolul de a se elimina reciproc, până în momentul în care una din echipe rămâne fără reprezentanți, astfel jocul sfârșindu-se. Regulile pot diferi mult; de exemplu după un anumit timp prestabilit să existe posibilitatea de a reintra în joc.
    Capturarea steagului, aici pot exista unul sau mai multe steaguri, iar jocul poate avea reguli de câștig diferite. Ideea de bază este capturarea steagului în cât mai scurt timp.
   Dezamorsarea "bombei", bineînțeles este vorba de o bombă fictivă reprezentată de un obiect oarecare, amplasată într-o anumită locație cu scopul final de a putea ajunge la acea locație și capturarea bombei, astfel considerându-se dezamorsarea sa.
    Plantarea unei "bombe", aceeași bombă fictivă de această dată va trebui amplasată într-o anumită locație și ulterior, cucerită sau alte acțiuni prestabilite.
    Ca și scenarii de joc posibilitățile sunt vaste fiind nevoie de un pic de colaborare între coechipieri și adaptarea scenariului cu locația unde are loc meciul, numărul și tipul jucătorilor.
Termeni:
Tipuri de replici de airsoft:

  • A.E.G.
  • A.E.P.
  • G.B.B.
  • G.N.B.
  • G.B.B.R.
  • S.M.G.
  • S.A.W.
Termeni tehnici:

  • Hop-Up - Efectul de învârtire a bilei ce ajută la deplasarea ei pe o distanță mai mare. Efect numit și Efect Magnus.
  • Ni-Cd - Acumulatori pe bază de Nichel și Cadmiu.
  • Ni-MH - Acumulatori pe bază de Nichel și Hidrură Metalică.
  • Li-Po - Acumulatori pe bază de Polimer de Litiu.
  • Li-Fe - sau LiFePO4 - Acumulatori pe bază de derivați de Litiu de Polimer.
Termeni generali:
  • M.E.D. - Minimal engagement distance: distanța minimă de angajare.
  • Mil-Sim - Simularea cât mai exactă ale acțiunilor întreprinse de cadrele militare.
    Ca încheiere vă mai pot spune că acest joc se bazează în primul rând pe fairplay, deoarece bilele nu lasă urme vizibile, în momentul impactului cu adversarul, acesta trebuie să confirme pentru ca lovitura să fie validă. Echipamentul minim necesar pentru a putea practica acest sport este o replică de airsoft, consumabilele aferente și un minim de protecție obligatorie asupra ochilor, ochelari speciali de protecție sau mască specială. Această parte a corpului fiind extrem de sensibilă există posibilitatea de vătămare gravă.  






sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Punctul meu de vedere despre Uber



    Din punctul meu de vedere viitorul transportului va fi unul senzațional. Pe acest blog voi puncta o temă care rămâne să fie la îndemăna tuturor, și că peste 10 sau 100 de ani pentru călător  transportul, dintr-un punct A până în punctul B, va fi unul simplu din punct de vedere al tehnologiei. În temă se mai spune că, dacă aduci 100 de prieteni în aplicație prin concursul recent de pe 10 noiembrie 2016 câștigi garantat un iPhone 7.
    Pentru cei care nu știu, Uber e un serviciu lansat în România acum aproximativ 2 ani de zile care, le-a oferit șansa celor care conduc o mașină în București și în Cluj să câștige bani folosind mașinile personale.
Fiecare utilizator Uber poate comanda o mașină apăsând un buton în aplicație, iar un șofer partener vine și duce utilizatorul la destinație. Avantajul e că plata se face exclusiv cu cardul și că totul e mult mai simplu astfel.
Mai mult, fiecărui utilizator Uber i se generează un cod în momentul în care își face contul. Dacă îi dai acel cod unui prieten în momentul în care își face un cont Uber, primește o cursă gratuită. Când efectuează această cursă, primești și tu la rândul tău o cursă gratuită. Această ofertă e valabilă pentru toți utilizatorii Uber până pe 30 noiembrie. Iar dacă nu ești utilizator, tot ce trebuie să faci este să îți faci cont pe Uber.com/App, să introduci codul promoțional NOIEMBRIE și ai prima cursă gratuită, în limita a 25 de lei.
    Începe apoi să recomanzi Uber prietenilor tăi și intri automat în cursa pentru iPhone. Mai multe detalii despre asta poi citi aici:https://newsroom.uber.com/românia/g1g1iphone7/. În continuare vă pot spune că trebuia să ajung la Brașov să mă duc să aduc pe tatăl meu venit din Israel fiindcă fusese la muncă să câștige bani și că până acolo venise cu avionul și până acasă (Iași) îi mai trebuia un transport cu mașina. Și fiindcă fratele tatălui meu, avea un Aro de Câmpulung aveam nevoie neapărat să mă ajute și de aceea am apelat la el pentru ca să-l aducă până acasă cu bagajele și, iată că în cele din urmă transportul a fost asigurat.
Mai departe la drum am pornit din Iași și trebuia să ajung la aeroportul din Brașov. Așadar plecarea din punctul A era din Iași și punctul B era sosirea în Brașov. Ca să ajungem în punctul B trebuia să trecem mai întâi prin Piatra Neamț, apoi Bacău, Onești, Sfântul Gheorghe și sosim în cele din urmă în Brașov. Iar ca să răspund la întrebarea cum va fi peste 10 ani sau 100 de ani transportul, dați-mi voie să vă răspund că va fi unul din sistemele cele mai bune puse la punct și că oamenii vor avea opțiuni la orice localitate legat de destinația călătorului. Prin urmare transportul va fi din autostrăzi și șosele foarte bine construite iar avioanele, trenurile, metrourile, tramvaiele, autobuzele, autocarele, microbuzele, taxiurile și mașinile din traficul rutier, toate vor fi la îndemâna omului. Legat de transport vă mai pot spune că vremea e cel mai aprig dușman al său și că prin munți serpentinele și ceața și ele au un risc ridicat de asumat. Dar cu atenție și grijă am ajuns la destinație cu bine. La întoarcere am poposit, să mâncăm ceva. Și astfel după un asemenea drum lung de 2 zile și o noapte ajungem acasă cum ne-am dorit, sănătoși și buni de somn. Cam atât de scurtă e povestea mea. Și ca încheiere vă salut cu drag și-mi pare bine ca ne auzim și vă multumesc!







miercuri, 9 noiembrie 2016

Cumpărăturile se fac de la Zorile Store



    ZorileStore.ro se află la ediția cu numărul 5 de Black Friday. Intitulată "Eclipsa de prețuri", campania de Black Friday din acest an începe pe 18 noiembrie și va aduce reduceri de până la 60 % la toate categoriile de produse de pe site.
    Perechea de încălțăminte preferată mie este cea care face parte din: pantofi casual Lacoste pentru bărbați CHAYMON PRM la preț de 499,90 lei. Și că este o pereche de pantofi simpla din piele, bună și usor de purtat la alergare pe anotimpul de vara, toamnă și primăvară. Și poate așa, după iarnă, mai dăm din grăsime jos, după ce am acumulat în acest timp, totodată. 
Am vizitat acest site si am rămas plăcut impresionat de cele văzute și de aceea vreau să laud această campanie, spunându-i că face o treabă incredibil de bună și îi urez noroc și responsabilitate foarte asumată la ceea ce fac și nu în ultimul rând o vânzare cat mai bună a ofertelor!
    Nu mai spun, că încălțămintea este și pentru bărbați și pentru femei.




    Deasemenea link-ul: categoria pantofi de alergat este site-ul in care pute-ți intra și documenta tot felul de produse cum ar fi cele de: încălțăminte, îmbrăcăminte, acccesorii și echipament pe care le-ați putea dori! Să nu uităm că pantoful din imaginea de mai sus mai poartă denumirea de pantof de alergat Skechers.
Pe lângă produse mai pot să vă mai adaug că programul este deschis de la 09.00 până la 17.00 de Luni până Vineri inclusiv. Deasemenea pentru clienți avem următoarele numere de telefon: în rețeaua Orange: 0753.967.453., în rețeaua Telekom: 0769.967.453. și în rețeaua Vodafone: 0722.967.453. iar e-mail: contact@zorilestore.ro. 

duminică, 6 noiembrie 2016

Luptător de desene animate Ben 10!





    Băiatul, personaj de desen animat, pe nume Ben Tennyson este lansat pe postul de desene animate Cartoon Network, fiind o serie nouă de episoade pentru copii, adulți și bătrâni. El luptă pentru salvarea lumii pentru că e ceea ce îi aparține lui numaidecât și implicit, o responsabilitate.
    Acest personaj, are o armă, care îl ajută la distrugerea dușmanilor și, este un dispozitiv ceas "Omnitrix" cu care se poate transforma în 10 creaturi fiecare cu o anumită putere. Dintre cele 10 creaturi putem sa le numim pe acelea care sunt și le putem spune după ordinea următoare: Ghiuleaua, Torță vie, Cap de diamant, Materie cenușie, Overflow, Muscă, Upgrade, Lujerul, Acceleratorul și Patru brațe.
   Fiindcă eu la 10 ani salvam și eu lumea în felul meu caracteristic, jucam, hoții și bandiții și ne vânam cu tuburi mici și rotunde de plastic cu cornete de hârtie și suflam în ele, și care era vânat acela era personajul rău în rol, și ceilalți eram aceia care salvam lumea de bandiți. Un alt joc era atunci când ne împărțe-am în două tabere: una, țara noastră Romania și cealaltă tabără care făcea parte, era țara Turcia. Ca arme aveam fiecare câte o sabie care era confecționată din lemn și terenul de confruntare era de pământ plat cu iarbă scurtă, în jur de 2-3 cm. Eram în război și ne duelam cu ei ca să nu ne cotoprească țara. Astfel ca urmare cei mai buni să învingă. Mai departe dați-mi voie să vă reamintesc că a început deja o altă nouă serie din Ben 10.



Această aventură o pute-ți viziona pe  canalul de desene animate Cartoon Network și pe link-ul http://ben10.cartoonnetwork.ro/.


joi, 3 noiembrie 2016

Netul: o necesitate pentru om!





    E normal să scriem despre ceva ce atrage atenția tuturor, și anume momentul cand ai rămas fără internet, și că trebuie să iei o măsură ca să rezolvi problema.
     Aducem vorba, că fără inspirație, n-am reuși să avem net, în cel mai scurt timp, pe care îl avem la dispoziție. Și continuăm, prin a spune, că ideea este una fantastică. Era într-o zi de joi, adică 3 noiembrie 2016 și fratelui meu nu-i mergea netul. Și se juca pe jocul Dota 2, un joc de strategie. Și fiindcă amândoi eram fiecare la laptopul lui, pe net și, ne vedeam fiecare de treburile celuilalt, ocupat cu scrierea articolului, numaidecât interes, cum să fac să-i meargă netul fără ca eu să ies de pe net. Așadar a trebuit să am răbdare și să aștept până îi reintră în normal(până ce netul în rețea nu mai are nici o defecțiune). Netul în casă la mine fiind și prin wireless. Și aștept, și aștept până trece 10 minute și tot nici un răspuns. Între timp eu stăteam si ziceam în gând, dă Doamne să meargă. De-abia după 40 de minute de pauză revin, și bucuros în cele din urmă, pot să, intru pe net și să-mi desfășor activitatea mea mult dorită.
Am fost surprins că a mers așa de repede fiindcă eram ocupat cu întemeierea articolului meu de pe o agendă de notat în scris. În continuare nu-mi rămâne decât să intru pe blog și să-mi continui activitatea.
    Mă bucur că reușesc să-mi văd de ale mele și, că o vorbă de încurajare normală spune, că ne putem baza pe, proverbul "Niciodată să nu spui niciodată". Adică niciodată să nu renunți la ceea ce-ți apare în prim-plan(adică în primă fază).

   


Mai departe putem scrie că provocarea vine de la D-Link, o firmă de produse tehnologice, necesară clienților, ca să avem libertate la împărtășirea cunoștințelor  intelectuale.





La sfârșit de articol dați-mi voie să vă spun că acest brand împlinește 30 de ani de când s-a înființat.
Produsele D-Link se găsesc la AltexeMagFlancoPC GarageEvoMag sau cel.ro.



                                   


Vă iubesc!

miercuri, 2 noiembrie 2016

Un medicament bun pentru corpul uman

     


    Încep prin a vă spune că siropurile YO sunt marcă înregistrată pentru noi, și că ar trebui să direcționăm din mai multe puncte de vedere asupra calității ei, și că de 60 de ani încoace are o experiență, mare care duce în spate o evoluție și însemnătate istorică. Mă bucur de acest produs foarte important pentru om pentru că duce la o apariție unică pe piață și că această băutură nu este nocivă pentru nimeni(referitor la resursa umană).
     Așadar această campanie rezultă, din multă muncă în această experiență, și că din ea, dacă ești obosit, bei YO sirop de fructe și te-mprospătezi până te simți iar ca la-nceput. Mai departe vom scrie cum  a apărut el de a rezistat atâția ani și cum a rămas la dorința tuturor clienților.
După aceea vom puncta 5 rezoluții despre mine, pentru acestă campanie, și anume:

  1. În primul rând vreau să am o carieră, prin care să-mi deschid orizontul vieții mele de om spre înainte;
  2. În al doilea rând vreau să am o familie frumoasă cu o soție și 2 copii cel puțin, pentru că îmi place această idee; 
  3. În al treilea rând vreau să călătoresc prin lume, ca să nu rămân sărac cu amintirile ce ne pot oferi această prioritate a vieții noastre;
  4. În al patrulea rând vreau fiu sănătos, fiindcă fără sănătate nu se poate face nimic;
  5. În al cincilea rând și ultimul fiindcă așa cere provocarea campaniei, să mă stabilesc într-un loc unde e liniște și viața mea sa decurgă fără nici o grijă lumească așa cum e cea  de astăzi.
   Campania " 60 de ani de experiențe" se va desfășura pe pagina oficială de Facebook a brandului YO sirop de fructe în perioada 7 octombrie - 7 noiembrie 2016.


                                               

    În continuare putem spune că în România există mai multe tipuri de sirop cum ar fi: zmeură, soc, coacăze negre, coacăze roșii, fructe de pădure, lămâie, cireșe, măr & plante aromatice sau diverse combinații multivitamin. De asemenea, siropul de fructe YO este foarte îndrăgit și în alte țări din Europa, precum Germania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația, Italia. În România, siropurile de fructe YO sunt distribuite de Maresi Foodbroker srl și se găsesc în toate marile lanțuri de magazine Auchan, Carrefour, Cora, Kaufland, Billa, Selgros. Prețul recomandat pentru o sticlă de 0,7 l este de 12.99-13.59 lei.
    Așa că dragi cititori da-ți-mi voie să vă anunț  că s-au împlinit 60 de ani de experiență de când a apărut acest brand.